Principii – Ray Dalio

Un rezumat de Sorin Scorțan

Cartea “Principii” a lui Ray Dalio descrie principiile de viață și de muncă ale creatorului Bridgewater Associates, una din cele mai mari companii private din Statele Unite, cu rezultate remarcabile în ultimii 40 de ani și care gestionează fonduri de risc de peste 150 miliarde USD.

Ray Dalio a decis să își împărtășească principiile și să-i ajute și pe alții să aibă succes. Scopul său este să ajute oamenii să-și descopere și să-și descrie propriile principii, apoi să le rafineze prin propria experiență și reflecție. El crede că principiile bune testate pe bază de experiențe pot ajuta oamenii să ia decizii mai bune, să se înțeleagă mai bine între ei și să obțină rezultate superioare.

Cartea este structurată în trei părți: Partea I: De unde vin – în care Ray Dalio își descrie viața, suișurile și coborâșurile ei, ca și raționamentul din spatele definirii principiilor; Partea II: Principii de viață – sunt descrise principiile de bază după care autorul abordează toate lucrurile, cum se aplică aceste principii în natură, în viață, în relațiile personale și în afaceri; Partea III: Principii de muncă – se descrie modul în care se acționează la nivel de grup la Bridgewater, sub forma unei meritocrații a ideilor care să producă rezultate semnificative.

Deoarece cartea este foarte mare (peste 550 de pagini) și este foarte densă în detalii, Sorin Scorțan, membru al comunității Primul.Milion, s-a rezumat la a prezenta câteva idei din principiile de viață, care pot fi utile unui investitor preocupat de dezvoltarea sa personală și de educația sa financiară. Mai jos puteți găsi ideile extrase din principiile de viață:

1. Acceptă realitatea și înfrunt-o

Gândește singur pentru a decide ce vrei, ce este adevărat și ce ar trebui să faci pentru a obține ce vrei în lumina a ceea ce este adevărat și fă asta cu modestie și receptivitate, astfel încât să iei în considerare cele mai bune păreri posibile;

Uită-te la tiparele acelor lucruri care te afectează ca să înțelegi relațiile cauza-efect ce le determina și să afli principiile pentru a le înfrunta eficient;

Visuri + realitate + determinare = O viață plină de succes;

Oamenii care ating succesul și contribuie la progres înțeleg profund relațiile cauză-efect care guvernează realitatea și au principii pentru a le folosi astfel încât să obțină ceea ce vor. Și reciproca este adevărată: idealiștii care nu sunt bine ancorați în realitate creează probleme, nu progres;

A obține mai mult de la viață nu este doar o chestiune de a munci mai mult, ci o chestiune de a munci eficient, deoarece o muncă eficientă poate crește capacitatea de sute de ori;

Majoritatea oamenilor nu vor să vadă ce este adevărat, atunci când nu corespunde cu ceea ce își doresc. Nu e bine, deoarece este mai important să înțelegi și să rezolvi chestiunile negative în condițiile în care cele pozitive se vor rezolva de la sine;

Niciunul dintre noi nu se naște știind ce este adevărat; trebuie fie să descoperim singuri ce este adevărat pentru noi, fie să îi credem și să îi urmăm pe alții;

Învățarea este produsul unei continue bucle de feedback în care luăm decizii, le vedem rezultatele și, drept urmare, înțelegem mai bine realitatea;

Nu lăsa teama de ceea ce cred alții să îți stea în cale. Trebuie să fii dispus să faci lucrurile în felul în care crezi tu că e cel mai bine – și să reflectezi cu receptivitate la feedbackul care vine inevitabil ca rezultat al faptului că ești altfel;

Nu te lăsa prins în opiniile tale referitoare la modul în care “ar trebui” să stea lucrurile, deoarece nu vei învața cum sunt în realitate;

Deși majoritatea oamenilor se străduiesc să obțină lucruri care cred că îi vor face fericiți (jucării, case mai mari, bani, statut financiar, etc.), pentru cei mai mulți aceste lucruri nu oferă nici pe departe satisfacția pe termen lung pe care o oferă perfecționarea într-un domeniu. Odată ce obținem lucrurile pentru care ne străduim, rareori rămânem satisfăcuți de ele. Lucrurile sunt doar o momeală. Faptul că alergăm după ele ne face să evoluăm, iar evoluția, nu răsplată în sine, este cea care contează pentru noi și pentru cei din jurul nostru;. Asta înseamnă că, pentru majoritatea oamenilor, succesul înseamnă să lupte și să evolueze cât mai eficient posibil, adică să învețe rapid despre sine și despre mediul în care se află și apoi să se schimbe pentru a se perfecționa;

O lege fundamentală a naturii spune că, pentru a deveni puternic, trebuie să îți forțezi limitele, ceea ce poate deveni dureros. “Omul are nevoie de greutăți. Ele sunt necesare pentru sănătate” – spunea Carl Jung. Provocările cu care te confrunți te vor testa și te vor întări. Dacă nu eșuezi, nu îți forțezi limitele și dacă nu îți forțezi limitele, nu îți dezvolți la maximum potențialul. Calitatea vieții tale va depinde de alegerile pe care le faci în acele momente dureroase. Cu cât te adaptezi mai repede, cu atât mai bine;

Orice circumstanțe îți aduce viața, vei avea mai multe șanse să reușești și să-ți găsești fericirea dacă îți asumi responsabilitatea pentru deciziile tale, decât să te plângi de lucrurile pe care nu le poți controla;

Nu îți face griji dacă îți place sau nu situația în care te afli. Vieții puțin îi pasă ce îți place ție. Depinde de tine să legi ceea ce dorești de ceea ce trebuie să faci pentru a obține acel lucru și apoi să găsești curajul de a duce treaba până la capăt;

Majoritatea oamenilor acționează influențați de emoții și fără să cugete; viața lor este o serie de experiențe emoționale nedirijate, care dau dintr-una într-alta. Dacă vrei să te uiți înapoi la viața ta și să simți că ai obținut ceea ce îți doreai, nu poți să acționezi așa;

Când te ciocnești de slăbiciunile tale, ai patru opțiuni: poți să le negi (ceea ce fac majoritatea oamenilor); poți să le accepți și să lucrezi la ele pentru a încerca să le transformi în puncte forte (ceea ce s-ar putea să funcționeze sau nu, în funcție de capacitatea ta de schimbare); poți să îți accepți punctele slabe și să găsești căi prin care să le ocolești sau poți să schimbi ceea ce urmărești/ O abilitate minunată pe care ar trebui să ți-o dezvolți este să le ceri ajutorul celor care sunt pricepuți în domenii în care tu ești slab. Toți oamenii de succes se pricep la asta;

Deoarece este greu să te vezi obiectiv pe tine însuți, trebuie să te bazezi pe informațiile primite de la alții și pe toate dovezile;

Nu confunda ce ai vrea tu să fie adevărat cu ceea ce este de fapt adevărat;

Nu te preocupa să faci impresie bună – preocupă-te să îți atingi scopurile;

Nu lăsa durerea să stea în calea progresului;

Nu da vina pe nimeni pentru rezultatele proaste decât pe tine însuți;

2. Folosește procesul în cinci pași pentru a obține ce îți dorești în viață

  • Stabilește-ți scopuri clare;
  • Identifică și nu tolera problemele care stau în calea atingerii acestor scopuri;
  • Diagnostichează exact problemele ca să ajungi la cauzele lor de bază;
  • Proiectează planuri care te vor face să le eviți;
  • Fă ce este necesar pentru ca aceste proiecte să dea rezultate;

Procesul este iterativ: realizarea temeinică a fiecărui pas îți va furniza informațiile de care ai nevoie pentru a merge mai departe la următorul pas și pentru a-l realiza bine;

Este esențial să abordezi acest proces în mod lucid și rațional, privindu-te de la un nivel superior și fiind nemilos de sincer. Dacă emoțiile te înving, fă un pas înapoi și așteaptă până când poți să reflectezi clar. Dacă este necesar, caută îndrumare de la oameni calmi și chibzuiți;

Nu vei rezolva niciodată totul perfect: greșelile sunt inevitabile și este important să recunoști și să accepți acest adevăr al vieții. Vestea bună este că fiecare greșeală pe care o faci te poate învăța ceva, așa că învățarea nu se încheie niciodată. Îți vei da seama în curând că scuzele de genul “nu e ușor” sau “nu e corect” sau chiar “nu pot să fac asta” nu au nicio valoare și că merită să insiști;

Nu confunda scopurile cu dorințele. Un scop propriu-zis este ceva ce trebuie să atingi cu adevărat. Dorințele sunt lucruri pe care le vrei și care te pot împiedica să îți atingi scopurile;

Nu exclude niciodată un scop deoarece consideri că este de neatins. Fii îndrăzneț. Întotdeauna există o cale, care este cea mai bună posibilă. Treaba ta este să o găsești și să ai curajul să o urmezi. Ceea ce este de neatins depinde doar de ceea ce știi în acel moment. Odată ce îți începi activitatea, vei învață multe, mai ales dacă îți compari părerea cu a altora; vor apărea căi pe care nu le-ai văzut înainte;

Nu uita că așteptările mari creează capacități extraordinare. Dacă îți limitezi scopurile la ceea ce știi că poți obține, îți stabilești un standard mult prea jos;

În vremurile grele, scopul tău este să păstrezi ceea ce ai, să îți minimizezi rata pierderilor sau pur și simplu să te împaci cu o pierdere care este irevocabilă. Misiunea ta este să faci mereu cele mai bune alegeri posibile, știind că vei fi răsplătit pentru asta;

Deosebește problemele mari de cele mărunte. Timpul și energia noastră sunt limitate; asigura-te că le investești în cercetarea problemelor care, dacă sunt rezolvate, îți vor aduce cele mai mari profituri;

Odată ce ai identificat o problemă, nu o tolera. Tolerarea unei probleme are aceleași consecințe cu faptul de a nu o identifica;

Există două căi spre succes: să ai tu însuți ceea ce îți trebuie sau să faci rost de la alții. A doua cale cere modestie. Modestia este la fel de importantă, dacă nu chiar mai importantă decât a deține tu însuți acele puncte forte;

3. Fii receptiv în mod radical

Cele două bariere care blochează luarea unor decizii bune sunt egoul și unghiurile moarte (zone în care modul de gândire te împiedică să vezi lucrurile cu mai multă claritate). Împreună nu te lasă să vezi obiectiv ce este adevărat în legătură cu tine și cu circumstanțele tale și să iei cele mai bune decizii posibile profitând la maximum de ceilalți;

Pentru a fi eficient, nu trebuie să lași nevoia de a avea dreptate să fie mai importantă decât nevoia de a află ce este adevărat. Dacă ești prea mândru de ceea ce știi sau de cât de bine te pricepi la ceva, vei învăța mai puțin, vei lua decizii proaste și nu te vei ridica la înălțimea potențialului tău;

Dacă ești ca majoritatea oamenilor, habar nu ai cum văd alții lucrurile și nu te pricepi să înțelegi ce gândesc ei, deoarece ești prea preocupat să le spui ce crezi tu că este corect;

Majoritatea oamenilor iau decizii proaste deoarece sunt atât de siguri că au dreptate, încât nu își îngăduie să vadă alternativele mai bune care există. Oamenii receptivi în mod radical știu că a veni cu întrebările potrivite și a-i întreba pe alți oameni inteligenți ce cred este la fel de important că și cum ar avea toate răspunsurile;

Luarea deciziilor este un proces în doi pași: mai întâi trebuie să analizezi toate informațiile relevante, apoi să decizi. Majoritatea oamenilor ezită să accepte informațiile care nu se potrivesc cu concluziile la care au ajuns deja;

Nu e nevoie ca răspunsul să fie în mintea ta, poți să-l cauți și în exterior. Dacă privești lucrurile cu adevărat obiectiv, trebuie să recunoști că probabilitatea de a avea întotdeauna cel mai bun răspuns este mică și că, deși îl ai, nu poți să fii convins că este astfel până când nu te testează ceilalți. Prin urmare, este de neprețuit să știi ceea ce nu știi;

Oamenii credibili sunt aceia care au realizat în mod repetat și cu succes chestiunea în cauză – care au un parcurs solid, cu cel puțin trei succese – și au explicații foarte bune pentru abordarea lor atunci când sunt chestionați;

Oamenii receptivi sunt mai curioși să afle de ce există un dezacord. Nu se supără când cineva nu este de acord cu ei. Înțeleg că există mereu posibilitatea să greșească și că merită să dedice puținul timp necesar pentru a lua în considerare opiniile celeilalte persoane, pentru a fi siguri că nu le scapă ceva sau că nu fac vreo greșeală;

Oamenii receptivi sunt întotdeauna mai interesați să asculte decât să vorbească; îi încurajează pe ceilalți să dea glas opiniilor lor;

Majoritatea oamenilor nu analizează faptele cu atenție și nu trag concluziile cântărind obiectiv dovezile. Iau în schimb decizii pe baza a ceea ce vrea mintea lor subconștientă și apoi filtrează dovezile pentru a le face să fie în concordanță cu acele dorințe;

Când urmează să iei o decizie, întreabă-te: Poți să indici dovezi clare (adică fapte credibile pe care oamenii nu le vor contesta) care te-au condus la acest punct de vedere? Dacă nu, probabil că nu te-ai bazat pe dovezi;

4. Înțelege că oamenii sunt configurați foarte diferit

Cu cât ne cunoaștem mai bine, cu atât putem să recunoaștem mai bine atât ceea ce poate fi schimbat și modul în care să schimbăm, cât și ce nu poate fi schimbat și ce anume putem face în privința aceasta;

Înțelege marile bătălii din creier și cum le poți controla pentru a obține ceea ce îți dorești. Dă-ți seama că mintea conștientă se află într-o bătălie cu cea subconștientă;

A fi capabil să reflectezi de ce o anumită emoție îți poate deturna funcționalitatea de raționament este esențială pentru atingerea obiectivelor tale, deoarece îți permite să vezi realitatea mai obiectiv;

În viața privată sau în cea profesională, cel mai bine este să lucrezi cu ceilalți în așa manieră încât fiecare persoană să facă pereche cu altele complementare în vederea creării celei mai bune combinații de atribute pentru sarcinile lor;

5. Învață cum să iei eficient decizii

Dă-ți seama că emoțiile dăunătoare sunt cea mai mare amenințare în luarea unei decizii bune și că luarea deciziilor este un proces în doi pași (mai întâi te informezi și apoi decizi);

Una dintre cele mai importante decizii pe care le poți lua este cui să adresezi întrebări. Asigură-te că persoana respectivă este pe deplin informată și credibilă. Află cine are competență în ceea ce cauți să înțelegi și apoi pune-i întrebări. Să asculți de oameni neinformați este mai rău decât dacă nu ai primi niciun răspuns;

Nu crede tot ce auzi. Părerile se găsesc pe toate drumurile și aproape oricine ți le va împărtăși pe ale sale. Mulți le vor exprima ca și cum ar fi adevăruri. Nu confunda opiniile cu adevărurile;

Regula 80/20 spune că obții 80% din valoarea unui lucru din 20% din informații sau efort. Este de asemenea adevărat că îți vei folosi probabil 80% din efort pentru a obține ultimele 20% din valoare. Înțelegerea acestei reguli te ajută să nu rămâi împotmolit în detalii inutile odată ce ai învățat cam tot ce ai nevoie pentru a lua o decizie bună;

Perfecționiștii petrec prea mult timp cu niște diferențe minore în defavoarea lucrurilor importante;

Gândește-te la fiecare decizie ca la un pariu cu o probabilitate și o recompensă dacă ai avut dreptate, respectiv cu o probabilitate și o penalizare dacă ai greșit;

Uneori este bine să riști, chiar dacă șansele sunt preponderent împotriva ta, în condițiile în care costul, dacă greșești, este neglijabil în raport cu recompensa care vine odată cu șansele mici de a avea dreptate. După cum se spune, “nu strică să întrebi”;

Cele mai bune alegeri sunt cele care au mai multe argumente pro decât contra, nu cele care nu au deloc argumente contra;

Stabilește prioritățile punând în balanță valoarea informațiilor suplimentare și costul indeciziei. Unele decizii se iau mai bine după ce obții mai multe informații; pe altele e cel mai bine să le iei imediat;

Nu confunda posibilitățile cu probabilitățile. Orice este posibil. Cele care contează sunt probabilitățile. Totul trebuie cântărit în funcție de probabilitatea sa și astfel să primească prioritate. Oamenii care pot să deosebească probabilitățile de posibilități sunt în general tari la “gândirea practică”; ei sunt opusul genului “filosof”, care are tendința să se piardă printre posibilități;

Scapă de detaliile irelevante pentru ca lucrurile esențiale și relațiile dintre ele să iasă în evidență. După cum se spune: “Orice prost poate să complice lucrurile. E nevoie de un geniu pentru a le simplifica”.

Folosirea principiilor este o cale de a-ți simplifica și de a-ți îmbunătăți, în același timp, luarea deciziilor. Secretul pentru a face bine acest lucru este: să îți încetinești gândirea pentru a putea observa criteriile pe care le folosești în luarea deciziei; să scrii criteriile pe hârtie ca pe niște principii; să te gândești la aceste criterii atunci când ai de evaluat o consecință și să le perfecționezi înainte să apară următorul “caz la fel”.