Minighid de investiții bine chibzuite – John C. Bogle

Singura modalitate de a vă asigura profitul meritat pe piața de capital

Un rezumat de Sorin Scorțan

O altă carte din care Sorin Scorțan, membru în comunitatea Primul.Milion, a extras idei este “The Little Book of Common Sense Investing” de John C. Bogle, tradusă în limba română cu titlul “Minighid de investiții bine chibzuite”. Cartea aduce argumente în favoarea investițiilor pasive prin fonduri pe indici globali cu costuri de administrare reduse. Autorul a fost fondatorul grupului de investiții Vanguard și una dintre marile personalități ale lumii financiare.

Cartea promovează fondurile pe indici, pentru un investitor român ar fi aproximativ echivalentul unui ETF pe indici globali (fonduri de investiții tranzacționate la bursă).

Un fond pe indici este un portofoliu ce deține foarte multe companii și care urmărește performanța financiară a oricărei piețe financiare și a oricărui sector. Un astfel de fond elimină riscul deținerii companiilor individuale, riscul sectoarelor de piață și riscul alegerii managerului de fond, rămânând doar riscul pieței de acțiuni;

Un fond pe indici este singura investiție care garantează că vei primi în mod corect partea ta din câștigurile pe bursă. El operează cu costuri minime și fără costuri de management, cu rulaj minuscul de portofoliu și cu mare eficiență în privința taxelor;

Magia dobânzii compuse este că reflectă pe termen lung productivitatea afacerilor, ceea ce se traduce în câștiguri deosebite pe piața acțiunilor. Dar aceste câștiguri sunt afectate de puternica tiranie a costurilor compuse din investiții;

Investitorii în fonduri gestionate activ sunt încrezători că pot selecta manageri de fonduri performanți, dar se înșală;

Astăzi, mulți dintre cei mai înțelepți și de succes investitori agreează conceptul fondurilor pe indici, la fel și mediul academic;

Dacă alegi să joci jocul învingătorilor și te abții să joci jocul învinșilor care încearcă să bată piața, poți începe prin a-ți folosi bunul simt, prin a înțelege sistemul și a investi în acord cu singurele principii ce vor elimina substanțial toate costurile excesive;

E mai bine să investești într-un fond de indici ce promite câștiguri la nivelul pieței, dar cu costuri semnificativ mai mici;

Cu cât e mai ridicat nivelul de activitate investițională, cu atât crește costul intermedierii financiare și al taxelor și cu atât scade randamentul net pe care îl obține investitorul;

Portofoliul tău trebuie să fie diversificat în mai multe clase de active, cu păstrarea unui nivel cât mai scăzut al costurilor prin utilizarea unor fonduri de indici și cu investiții pe termen lung;

Fondurile pe indici au produs în mod regulat randamente cu aproximativ 2 puncte procentuale peste cele ale managerilor activi. Aceștia, ca un tot unitar, nu pot obține randamente brute care să depășească piața și ajung să sub performeze față de indici cu o sumă reprezentând costurile de administrare și de tranzacționare;

Cumpărătorii fondurilor pe indici vor obține rezultate care le depășesc pe cele ale managerilor de fonduri, ale căror costuri de consultanță și de rulaj de portofoliu tind să le reducă randamentele investițiilor;

După 55 de ani în acest domeniu, nu am absolut nicio idee cum să prevăd mișcările pieței și emoțiile investitorilor. Nu știu pe nimeni care să o facă sistematic cu succes, de fapt nu știu pe nimeni care să știe pe cineva care s-o fi făcut. Și 70 de ani de cercetare financiară arată că nimeni n-a făcut-o. Dar pot să prevăd rezultatul investițiilor pe termen lung cu o probabilitate mare de succes;

Pe termen scurt, prețurile acțiunilor urcă numai când așteptările investitorilor cresc, nu neapărat când vânzările, marjele sau profiturile cresc;

Piața așteptărilor este despre speculație, piața reală este despre investiții;

Piața acțiunilor este o imensă sursă de distragere a atenției care face ca investitorii să se concentreze pe așteptări tranzitorii și volatile, mai degrabă decât pe ceea ce contează – acumularea graduală a randamentelor obținute de companii;

De departe cea mai simplă cale pentru a deține toate afacerile Americii este să deții un portofoliu pe toată piața de acțiuni. Pentru asta există indicele S&P 500, reprezentând 80% din piața americană de acțiuni sau Dow Jones Wilshire Total Stock Market Index, care include 4971 companii, incluzând pe cele din S&P 500, corelația dintre cei doi indici fiind de 98% pe ultimii 75 de ani;

15.000 USD investiți în primul fond de indici în 1976 ar valora 461.771 USD în 2006;

Un procent minuscul de 4% dintre fondurile mutuale produce rezultate care depășesc doar cu 0,6% câștigul pieței. Cele 96% dintre fonduri care nu bat Vanguard 500 Index Fund pierd cu o rată de 4,8% pe an;

Sistemul de intermediere financiară a creat bogății enorme pentru cei care gestionează banii altor oameni. Interesul lor nu se va schimba prea curând, dar tu ca investitor trebuie să urmărești interesul tău;

Investitorii dau prea puțină atenție costurilor investițiilor. Multe costuri sunt ascunse vederii (costurile tranzacțiilor de portofoliu, taxele pe câștigurile realizate) și investitorii se concentrează pe randamente pe termen scurt, ignorând impactul costurilor pe durata ciclului investițional;

Când e vorba de randamente, timpul e prietenul tău. Când e vorba de costuri, timpul e dușmanul tău;

La un cost de administrare de 2,5% anual, investitorul pierde 20% din câștiguri în 10 ani, 37% din câștiguri în 20 de ani și 50% din câștiguri în 30 de ani;

Scoate emoțiile din ecuația investițiilor. Un fond pe indici elimină alegerile tentante ale fondurilor mutuale ce promit atât de mult, dar livrează atât de puțin;

Presupunând că viitorul e la fel ca trecutul, poți depăși 80% dintre investitori pe durata a câtorva decade prin investiții în fonduri pe indici și apoi nefăcând nimic altceva. Trebuie să capeți disciplina de a deveni un investitor în fonduri pe indici pe termen lung;

Majoritatea fondurilor mutuale gestionate activ sunt ineficiente din punct de vedere al taxelor, ca rezultat al focusului pe termen scurt al managerilor de portofoliu, care de obicei sunt traderi frenetici ai acțiunilor din portofoliul pe care îl supervizează;

În schimb, fondurile pe indici urmează o politică opusă, cumpără și păstrează pentru totdeauna, astfel încât costurile lor de tranzacționare și taxele plătite pe câștigurile de capital sunt infinitezimale;

Fondurile cu manageri de portofoliu pe termen lung și excelență consistentă în randamente sunt mai degrabă excepția decât regula în industria fondurilor mutuale;

Evită alergatul după performanțe bazate pe randamente pe termen scurt, în special pe perioade de bear market accentuat;

Stelele din domeniul fondurilor mutuale sunt rareori staruri. Adesea sunt niște comete, care strălucesc pe firmament pentru scurt timp și apoi se sting, cenușa lor căzând ușor pe pământ;

Reversia la medie (RTM), adică tendința fondurilor care au depășit norma să se reîntoarcă la medie sau sub ea, este bine împământenită în industria fondurilor mutuale;

Să cumperi fonduri doar pe baza perfomanței lor din trecut e unul dintre cele mai prostești lucruri pe care un investitor le poate face;

Selectarea fondurilor de acțiuni câștigătoare pe termen lung are aceeași șansă de succes cu a găsi acul în carul cu fân;

Selectarea fondurilor de acțiuni câștigătoare pe baza performanței de pe o perioadă scurtă din trecut conduce de obicei la dezastru sau cel puțin la dezamăgire;

Cu cat fondurile gestionate activ câștigă mai mult, cu atat investitorii câștigă mai puțin. Performanța vine și pleacă, dar costurile rămân pentru totdeauna. Și atunci de ce să nu deții un fond pe indici, fără un manager activ și fără costuri de management?

Selectarea unui fond pe indici elimină nevoia de a căuta acele rare ace din carul cu fân al pieței, reprezentate de foarte puținele fonduri active care au performat mai bine decât piața, într-o speranță adesea deșartă ca rețeta lor câștigătoare se va repeta și în urmatoarele decade;

Fă tot ce poți să diversifici portofoliul, minimizează costurile cu investițiile, bazează-te pe bunul simt. Analizează-ți toleranța la risc când stabilești cât la sută să investești în partea de acțiuni, apoi cumpără un fond pe indici globali și păstrează direcția;

Banii adevărați din investiții se vor face nu prin cumpărare și vânzare, ci prin deținere și păstrare;

Să obții rezultate investiționale satisfăcătoare este mai ușor decât crede majoritatea oamenilor;

Două surse de randament superior pentru fondurile pe indici: cea mai largă diversificare posibilă și cele mai mici costuri posibile;

“Prin investiții periodice în fonduri pe indici, un investitor care nu știe mai nimic poate supraperforma majoritatea profesioniștilor în investiții. Fondurile pe indici cu costuri foarte mici sunt prietenoase cu investitorul prin definiție și sunt cea mai bună selecție pentru majoritatea celor care doresc să dețină acțiuni” – Warren Buffett;

Formula câștigătoare pentru succes în investiții este să deții întreaga piață de acțiuni prin intermediul unui fond pe indici și apoi nefăcând nimic. Doar păstrează direcția;

Filosofia Bogleheads (https://www.bogleheads.org/wiki/) constă într-un portofoliu de genul: 60% fond pe indici pe toată piața americană, 20% fond de indici pe toată piața internațională și 20% fond pe indici pe bonduri americane pe termen mediu;

Nu caută acul în carul cu fan, cumpără tot carul!

“Crearea primului fond pe indici de către John Bogle a fost echivalentul inventării roții sau a alfabetului” – Paul Samuelson, laureat Nobel în economie;